Dragi arhitecți,
Pentru acest apel, împreună cu un grup tot mai larg de arhitecți, am încercat să creionăm o alternativă la deriva Ordinului. Dar prioritățile pe care conducerea OAR ar trebui să le aibă au fost clar trasate de cei 2000 de fondatori acum peste 20 de ani.
Probabil aceasta este cea mai bună dovadă că Ordinul a fost înființat cu cele mai bune intenții. Dar, evident, intențiile bune nu sunt suficiente.
În tot acest timp, mulți arhitecți au încercat să schimbe lucrurile din interior. Aproape întotdeauna s-au retras dezamăgiți și dezgustați. Mult prea mult timp fiecare s-a simțit singur. Am fost dezbinați și nu ne-am cunoscut între noi. Am avut și idei, strategii, sau obiective diferite. Am întâmpinat aceleași probleme, dar le-am descris diferit.
Dorim ca împreună să găsim și să promovăm în conducerea OAR acei arhitecți care au aceleași priorități ca cele definite în Legea 184, atât în București, cât și în restul țării!
Dorim să impunem conducerilor actuale ale OAR ca la viitoarele alegeri să votăm online.Vrem să fie toți arhitecții delegați la conferința națională, chiar dacă sunt într-o sală plină de colegi, sau la birou, având predare! Vrem ca viitorii președinți să simtă răspunderea a mii de voturi!
- Părerea ta contează!
- Votul tău contează!
- Implicarea ta contează!
- Hai să dăm Ordinului, împreună, direcția dorită!
- Hai să ne organizăm!
- Haideți alături de noi!
Ești binevenit indiferent de nivelul la care ai ajuns în carieră. Nu contează dacă ai drept de semnătură sau nu, nici dacă ești sau nu în Ordinul Arhitecților!
Formular de înregistrare
Vezi Termenii și condițiile!
Termeni și condiții
Acest site respectă condițiile legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Datele tale nu vor fi folosite decât pentru a fi contactat pentru a participa împreună cu alți colegi arhitecți la discuții legate de buna funcționare a Ordinului Arhitecților din România. Aceste interacțiuni vor avea loc pe Facebook, sau în grupuri de discuții WhatsApp.
Datele tale nu vor fi înstrăinate, vândute sau făcute publice. În cazul în care hotărăști să te retragi din acest grup de inițiativă, datele tale vor fi șterse și nu vei mai fi contactat de administratorii Arhitecti.org
Datele tale nu vor fi folosite decât pentru scopul declarat, de a crea o masă critică de arhitecți care să poată dirija Ordinul Arhitecților spre atribuțiile sale legale, așa cum sunt definite în Legea 184/2001:
- (a) Protejează și promovează calitatea produsului de arhitectură și urbanism
- (b) Urmărește exercitarea competentă și calificată a profesiei în respectul codului deontologic al acesteia
- (c) Propune reglementări legislative și normative specifice, în vederea promovării lor
- (d) Reprezintă interesele membrilor săi în fața autorităților publice și administrative, precum și în organismele profesionale internaționale
- (e) Acordă arhitecților dreptul de semnătură și gestionează Tabloul Național al Arhitecților