Arhitect versus OAR

Arhitecti.Org » Blog » Arhitect versus OAR

Sunt în transparență decizională un număr de patru documente ce vor fi supuse la vară votului Conferinței Naționale a Ordinului Arhitecților din România.

Recunosc că nu mi-am dorit să candidez ca delegat la conferință. Mai las și pe alții. Poate prin pasul meu în lateral reușesc să provoc la implicare pe alții mai tineri.

Am fost în Grupul de Lucru responsabil de redactarea a două din patru propuneri. Într-un final, nu m-am simțit, după vreo doi ani și jumătate de discuții reprezentată suficient de ceea ce a ieșit așa că m-am abținut de la votul pe varianta ce se urca în dezbatere la nivel de organizație. Dar, dincolo, de orice, măcar și doar pentru a-mi pune ordine în gânduri, așa cum am mai făcut-o, centralizez aici. Părerea mea despre cele patru documente. Cu bune, dar mai ales, cu rele.

Toate sunt actualizări și puneri în ordine și în corelare cu Legislația ceea ce este FOARTE BINE. Actualizarea cotizației ar fi trebuit făcută de-a lungul anilor, dar măcar acum. Doar că trebuie să fundamentăm foarte bine. Se definește STAGIATURA DE COMPLEZENȚĂ și se generează modalități de protejare a categoriilor vulnerabile. Atât în procesul de proiectare propriu-zisă, cât și în viața arhitecților.Mai departe?

Apare o extindere a atribuțiilor Colegiului Director asistat de ceea ce era secretariatul tehnic și devine aparat administrativ. Nu pot fi de acord cu tendința de centralizare. S-a început cu limitarea dreptului de a ne implica în organizarea de concursuri. S-a început deja cu refuzul de a finanța din banii Timbrului de Arhitectură proiecte importante și cu tradiție ale filialelor, inclusiv anuale și bienale. În paralel cu promovarea pe calea scurtă a „prioritarelor”.

Acum ni se propune să permitem introducerea de „și orice altceva” cam peste tot atunci când este vorba despre Național. Și a-i lăsa pe cei din administrativ să ne organizeze până la a nu mai conta părerea noastră.

Ni se propune să fim „degrevați” de atribuții noi, cei din teritoriu. Ar trebui să ne dorim așa ceva? Ordinul Arhitecților este o organizație profesională care are rolul de a reprezenta și ocroti interesele profesiei de arhitect. Ordinul Arhitecților suntem noi, arhitecții. Nu știu alții mai bine ce avem noi nevoie. Nu ar trebui să ne dorim desprinderea arhitecților de organizație și propunerile de acest gen par să ne împingă în această direcție.

Avem nevoie de IMPLICARE, nu neapărat de asistență externă. Este mai importantă prima.

Solicitarea cazierului judiciar nu își are justificare în practica altor organizații. Nu știu dacă vine din lipsă de RESPECT pentru membrul „de rând” sau, mai rău (sau nu?), o descurajare prin complicare a procedurii a implicării în forurile de conducere.

Nerespectarea Codului Deontologic este pedepsită prin Lege. Deci RECOMANDĂRILE nu au ce căuta în el. Ar trebui să ne restrângem la OBLIGAȚII. Și atunci, cu un document mult mai concis și mai la subiect, și verificarea respectării acestuia ar fi mult mai facilă. Și, poate, am face, cu adevărat, pașii spre a scoate „eradicarea semnăturii de complezență” din imposibil.

ADMINISTRATIV, cred că ar cam fi momentul să învățăm din experiență și să eliminăm diferența între cotizația stagiarului și a arhitectului fără drept de semnătură. Ar fi mai ușor, mai fairplay și mai ușor de implementat pentru toată lumea.

Avem nevoie de mai multă TRANSPARENȚĂ. Arhitecții nu știu ce face Organizația pentru ei. Și asta ȘI pentru că nu există o bază de date eficient gestionabilă pe site. Respingerea ideii obligativității postării Hotărârilor Consiliului Național sub forma unui Monitor Oficial intern organizației a fost picătura ce m-a făcut să nu pot vota proiectul de ROF. Știu, teoretic, există, dar…

Sunt doar 329 de hotărâri vizualizabile de-a lungul a celor în curând 24 de ani de activitate. Sunt convinsă că există o arhivă fizică bună de scanat pentru perioada anterioară erei digitale. Ar fi grav dacă nu ar exista. Iar anii recenți mă pun pe gânduri. Cele pe 2024 au numere de la 339 la 1542. Cele de pe 2023 de la 420 la 1600… 2022 de la 137 la 1837. Desigur, nu toate, ci pe sărite. Li s-au dat numere la rând dintr-un registru la grămadă cu orice altceva? Chiar și dacă este așa. Se poate găsi o formulă de indexare pentru a le face accesibile.Mă opresc aici. Sunt doar unul dintre cei mai mici membri fondatori ai Ordinului Arhitecților din România. Noi, generația ce a absolvit în 2000, am fost cei mai mici implicați într-un asemenea lucru mare. Eu încă mai cred. ORDINUL SUNT ARHITECȚII. Atât. Este important.

Vrei să schimbăm împreună Ordinul Arhitecților din România, astfel încât să-și îndeplinească atribuțiile legale?

  • Protejarea și promovarea calității produsului de arhitectură și urbanism
  • Urmărirea exercitării competente și calificate a profesiei în respectul codului deontologic al acesteia
  • Propunerea de reglementări legislative și normative specifice, în vederea promovării lor
  • Reprezintarea intereselor membrilor săi în fața autorităților publice și administrative …
  • Acordarea arhitecților dreptului de semnătură și gestionarea Tabloului Național al Arhitecților

În prezent, Ordinul nu își îndeplinește aceste atribuții, iar statutul arhitecților se degradează de la an la an. În același timp, activitatea noastră se lovește de piedici tot mai mari, de la legislație, administrație, mediul socio economic și încheiând cu propria noastră organizație!

Împreună, putem crea grupuri de inițiativă în toate filialele pentru a selecționa, promova, susține și alege arhitecți în toate forurile de conducere OAR pentru a urmări repectarea intereselor profesiei.

Înregistrează-te pe Arhitecti.Org!

Scopul nostru este protejarea practicării arhitecturii, incluzând:

  • urmărirea unui sistem de avizare și autorizare funcțional, în care să se respecte termenele legale
  • aplicarea unitară a legislației
  • protejarea titlului de arhitect
  • protejarea drepturilor de autor
  • accesul facil al arhitecților la lucrările publice
  • reforma stagiului profesional