Această propunere nu este în Codul Construcțiilor. Dar ar trebui să fie.
Primarul este ales prin vot direct, de majoritatea populației unei localități. Mă rog, ar trebui să fie ales de majoritate, căci votul într-un singur tur a făcut ca unii să ajungă în funcție cu 30% din voturi.
Primarul, învestit cu încrederea locuitorilor, este numit edil, asemenea lui Caesar, când a ocupat prima funcție publică, de aedile. El a avut doar un an la dispoziție pentru a câștiga simpatia romanilor. A înfrumusețat Via Apia și a construit edificii mărețe, pe placul plebei. Viitorul consul și dictator pe viață a depășit repede bugetul avut la dispoziție. A completat sumele necesare cu mai multe împrumuturi obținute de la bogatul Crasus, aliatul său alături de Pompei Maximus, care aveau să-i devină adversari în războiul civil care avea să hotărască soarta lumii pentru sute, dacă nu mii de ani.
Funcția de aedile era ceva între arhitectul șef de astăzi și primarul contemporan. Probabil acesta este motivul pentru care încă avem așteptări ca alesul nostru direct (ca și funcția romană) să se ocupe de edificiile cetății.
Deși, exact ca în Republica Romană, funcția de primar poate fi o trambulină spre cariere politice fulminante, comparația se oprește aici.
Multe dintre localitățile noastre sunt mai complexe decât Roma preimperială. Avem o altă optică legată de autoritățile publice, chiar dacă principiile separării puterilor în stat fuseseră deja create.
Primarul are, între multele îndatoriri publice, emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire. Probabil cele mai multe semnături sunt puse de către primari pe aceste documente.
Chiar de la certificatele și autorizațiile noastre cred că vine expresia „a semna ca primarul”. Deși nu semnează planșele de arhitectură, el își asumă responsabilitatea și pentru arhitectul șef, precum și pentru ceea ce am depus noi la dosar.
Cu siguranță că mulți edili încearcă să învețe și să citească un plan de situație, sau cotele de nivel de pe fațade. Totuși, el este obligat să contrasemneze documentații tehnice pentru care nu are pregătirea necesară.
Semnând, primarul devine solidar cu arhitectul șef și cu serviciul urbanism. Suportă rigorile legii în cazul în care certificatul sau autorizația sunt întocmite greșit.
Dacă un certificat depășește termenul legal, se cheamă că primarul l-a eliberat cu întârziere. Atunci când un inspector de stat verifică legalitatea emiterilor, primarul este solidar cu arhitectul șef. Civil și penal.
Riscul la care este supus este foarte mare. Trebuie să se încreadă orbește în arhitectul șef și restul funcționarilor din serviciu.
Când un certificat nu se mai emite în 30 de zile, ci în două, trei, sau șase luni, primarul mai lasă de la el. Funcționarii de la urbanism și arhitectul șef trebuie să emită acte bune, nu pot fi trași la răspundere pentru nerespectarea termenelor.
În plus, primarul nostru nici nu poate numi pe cine vrea el ca arhitect șef. Acesta este funcționar public, inamovibil.
Dacă o autorizație de construire este emisă ilegal, Inspectoratul de Stat în Construcții are abilitarea de a controla legalitatea actelor. Când primarul susoectează că serviciul nu funcționează cum trebuie, poate solicita inspecția ISC.
Problema este că primarului îi sunt opozabile greșelile funcționarilor din subordinea lui. Pentru ele sunt pasibili de sancțiuni toți, în solidar: primarul, secretarul primăriei, arhitectul șef și funcționarii care au redactat CU sau AC.
Cred că ați observat că primarii nou-aleși cer verificarea actelor semnate de predecesorii lor, mai ales când aceștia au altă culoare politică. Nu-mi amintesc însă să fie prea zeloși când este vorba despre certificate sau autorizații pe care le-au semnat cu mânuța lor.
Adevărul este că primarul este într-un conflict de interese creat de Legea 50/91. Sunt extrem de puține orașele în care autorizațiile sunt emise în termenul legal. Explicația aici este. Primarul nu își verifică și controlează arhitectul șef. Depinde prea mult de el. Nepermis de mult.
Pe de altă parte, primarul, consilierii și tot felul de oameni își pun pile. Fiecare are pe cineva care și-ar dori autorizația mai repede. Nici măcar în termen legal, doar, să zicem, o lună jumate în loc de patru luni.
Eu cred că primarul nu ar trebui să mai semneze certificate de urbanism și autorizațiile de construire. Această prerogativă ar trebui să rămână doar a arhitectului șef.
În primul rând, arhitectul șef este specialist. Știe despre ce este vorba. Nu poate fi păcălit cu retragerile, regimul de înălțime, POT, CUT, sau calculul G.
În al doilea rând, știind că este unicul responsabil, va fi mai atent.
În al treilea rând, fiind autonom, poate rezista mai bine presiunilor. „Hai că am vorbit cu primarul, dă-i și tu drumul așa cum e!”. Dacă doar el, arhitectul șef semnează, faptul că primarul și-ar asuma un risc nu ar mai insemna nimic.
În al patrulea rând, primarul ar lua foarte în serios întârzierile. Nemaifiind direct răspunzător, îl va atenționa pe arhitectul șef și nu se va sfii să-l sancționeze sau chiar să-l schimbe.
În al cincilea rând, atenționat de eventuale plângeri privind abuzurile arhitectului șef, poate solicita controlul documentațiilor.
Cu siguranță că în acest scenariu, arhitectul șef nu ar mai fi funcționar public. Ar trebui să vină și să plece odată cu primarul.
Acest sistem funcționează la nivelul guvernului. Miniștrii sunt remaniați, dar își și dau demisia atunci când nu sunt de acord cu politica premierului. Nu este un caz ideal, dar guvernul funcționează, totuși, mai bine decât majoritatea primăriilor.
Am făcut această propunere Ministerului acum câțiva ani. Se încerca scrierea unei legi noi care să înlocuiască peticita Lege 50. Jumătate din asistență a zâmbit cu interes. Cealaltă jumătate a replicat aproape într-un glas că nu se poate!
De ce nu se poate?
Pentru că legea spune că primarul semnează!
Da, dar semnează ca primarul! Înafară de asta, tocmai facem o lege nouă, de ce să nu se poată?
Legea care stabilește ce semnează primarul este, pare-mi-se, o lege organică. Dar și viitorul Cod al Construcțiilor va fi tot o lege organică.
Acum, dacă tot schimbăm, de ce să nu schimbăm și părți dintr-un sistem de care știm sigur că nu funcționează? De ce să nu încercăm și altfel, după 30 de ani?
Voi ce părere aveți?