Făcând observații la proiectul Codului Construcțiilor aflat în transparență decizională, am tot încercat să-mi imaginez cum ar putea crește responsabilitatea în construcții. Ministerul chiar a identificat, printre vulnerabilitățile actualului sistem, exact această problemă.
Sistemul de legi de acum este bine dezvoltat în ceea ce privește controlul calității. Proiectele sunt verificate de verificatori de proiecte atestați. Proiectanții sunt absolvenții cursurilor de inginerie de cinci ani, iar arhitecții, după șase ani fac și doi ani de practică. Înainte de a obține autorizația de construire, multe proiecte sunt vizate de pompieri, direcțiile de sănătate publică, pe vremuri și de ISC, în destule cazuri. Comisia de monumente este chiar dură cu multe proiecte, iar arhitecții șefi arareori „scapă” nerespectând regulamentele de urbanism. Șantierul este condus de un inginer constructor, iar firma are un responsabil tehnic cu execuția. Lucrările sunt verificate de un alt inginer, dirigintele de șantier, control încrucișat cu proiectantul de specialitate. Periodic mai trece și inspectorul ISC pe șantier. Recepția la terminarea lucrărilor durează și ea destul de mult. Materialele de construcții au facturi, avize de însoțire a mărfii, certificate de calitate, de conformitate, agremente tehnice.
Cu toate acestea, situația este departe de a fi mulțumitoare.
Controlul calității este cel mai eficient în ceea ce privește securitatea la incendiu, deși este exigența cea mai dificil de asigurat. După un aviz greu de obținut, la sfârșitul lucrărilor, pompierii verifică temeinic noua construcție, funcționarea instalațiilor de avertizare și stingere a incendiilor, agrementele tehnice ale ușilor rezistente la foc, instalațiile de desfumare și suprapresiune etc. Apoi, pentru funcționare, se eliberează și autorizația de incendiu.
Și structura de rezistență este destul de bine verificată, dar cum ISC ul vine tot mai rar pe șantiere, disciplina începe să șchioapete. Totuși, betonul vine cu certificate de calitate, în autospeciale sigilate, oțelul este tot mai des achiziționat fasonat, cu certificate, iar epruvetele de beton și probele de oțel sunt trimise la laboratoarele de testare, există condici de betoane, se încheie procese verbale în fazele determinate. Tot mai multe clădiri chiar au cartea construcției.
Mai rău este pentru cei care scapă pe lângă sistem. Nu vorbesc de construcțiile fără autorizație de construire, dar nerespectarea autorizației este tot mai dificilă, recepția finală fiind tot mai greu de realizat. Încet, oamenii tind să se conformeze.
Cazurile în care apar etaje în plus sunt tot mai rare, deși sunt, încă, numeroase nerespectările autorizațiilor și, implicit, ale proiectelor. Cine este responsabilul pentru acest fapt?
Nici un constructor nu face pe banii săi un etaj în plus. Sunt destui care o fac, însă, atunci când li se cere asta. Probabil, unii inconștienți își instigă clienții să încalce prevederile autorizației de construire. Dar, de fiecare dată, cel care finanțează încălcarea este investitorul.
Comunitatea internațională sancționează statele care finanțează terorismul. Aceasta este ceea ce nu face actualul sistem de control al calității. Sigur, există consecințe, dar, într-un final, apar prescripții, căi în justiție pentru întabulare, clădirile neconforme sunt branșate la utilități.
Putem număra pe degete construcțiile demolate de autoritățile locale în ultimii 30 de ani. Acțiunile mai ferme au loc mai degrabă în comunitățile defavorizate.
Codul Civil și Legea Cadastrului permit autorilor unei construcții să înscrie ca sarcină, în Cartea Funciară, sumele de bani datorate de proprietarul unui teren pentru neplata onorariilor de proiectare și a contravalorii lucrărilor de construire.
Demolarea totală sau parțială a unei construcții care nu respectă retragerile sau regimul de înălțime cade în sarcina proprietarului. Dar, în cazul în care nu se conformează benevol, autoritățile nu au un mecanism prea simplu pentru a impune conformarea sau pentru a o face din surse proprii.
Odată cu eliberarea autorizației de construire, în baza unui text de lege bine gândit, ar putea înscrie în Cartea Funciară a proprietarului această sarcină, a aducerii în limitele autorizației de construire, sau a demolării în cazurile bine stabilite.
Cererea pentru autorizația de construire ar putea și ar trebui să fie un titlu executoriu, care să greveze proprietatea, până la încheierea Recepției Finale. Sumele necesare demolării pot fi calculate procentual din valoarea investiției și recuperate din executarea proprietății.
Lipsa disciplinei în construcții este favorizată de lipsa consecințelor. Beneficiarii își asumă un risc, dar acesta este, încă, un risc acceptabil. Este cu atât mai acceptabil, cu cât obținerea unei autorizații de construire poate dura un an, sau chiar mai mult.
Semnarea unui astfel de angajament pentru obținerea unei autorizații de construire ar avea și implicații de altă natură.
Cele mai multe construcții sunt realizate cu credite. Ipotecile băncilor ar fi imposibil de executat dacă primăria a demolat construcția. Băncile vor solicita beneficiarilor să se asigure pentru acest risc. Acest risc este și poate fi transferabil celorlalți „complici”: proiectantul și constructorul. Aceștia ar fi nevoiți să garanteze beneficiarului că un astfel de risc va fi acoperit tot cu asigurări.
Și Codul Construcțiilor propune asigurări pentru proiectanți, constructori, investitori. Dar autorii nu au mers mai departe pentru a identifica riscurile pentru care cineva s-ar asigura.
Lloyds a fost înființată in 1686 pentru a proteja armatorii britanici de riscurile mari ale comerțului lucrativ cu coloniile care se răspândeau peste toate oceanele. Căștigurile erau imense, dar pierderea unei nave și a încărcaturii însemnau perioade nedeterminate petrecute în închisoarea datornicilor. La scară mare, riscurile sunt calculabile. Asigurările pot deveni la fel de profitabile ca afacerile pe care le protejează.
Societățile de asigurări adesea pun condiții asiguraților pentru a nu se expune riscurilor inutile. În fapt, dacă este posibil, fac în așa fel, încât să nu se expună deloc.
Pentru a elimina șansele de a plăti construcțiile demolate, vor solicita și construcțiilor, dar și proiectanților, să aibă propriile asigurări pentru situațiile în care s-ar ajunge la un deznodămînt neplăcut din culpa acestora.
Dacă legiuitorul obligă părțile să se asigure, aceasta este o ingerință în piața liberă. Dar nimic nu oprește un client să solicite orice garanții găsește de cuviință furnizorilor săi. Orice persoană are dreotul să își protejeze investițiile.
Ce poate legiuitorul să facă este să impună aplicarea legii, astfel incât consecințele nerespectării ei să reprezinte riscuri care nu mrrită asumate. Indivizii preferă să se conformeze regulilor societății. Este o caracteristică evolutivă, modelată de succesul nostru ca specie datorită coeziunii sociale. De la bancurile de pești, turmele de ierbivore, haitele de prădători, până la triburile din satul global, conformarea la regulile sociale reduce semnificativ riscurile la care suntem expuși constant.
Actuala legislație disipă responsabilitățile în sistemul de avizare, autorizare și control al calității. Obținând un aviz, pierdem o responsabilitate. Avem autorizația, altă responsabilitate este trecută altuia. Nefiind concentrate, raportul între responsabilitate și risc este subunitar. Responsabilitatea este prea mică față de risc.
Instituind consecințe grave, executorii, riscul devine neatrăgător. Dar în tot lanțul de persoane implicate, cel care este cu adevărat expus este investitorul.
După cum am amintit deja, investitorul își asumă riscul construirii unui etaj în plus, economii periculoase în asigurarea rezistenței și stabilității, ori securității la incendiu. Dar neriscând practic nimic, câștigurile materiale devin foarte tentante.
Codul Construcțiilor reprezintă o mare șansă pentru a atribui fiecărui actor rolul și atribuțiile pentru care am obține ceea ce ne dorim cu toții: construcții de calitate care să asigure o viață mai bună pentru cât mai mulți dintre noi.