De ce autorizarea construcțiilor ar trebui să fie o prioritate pentru OAR

Autorizarea construcțiilor ar trebui să fie o prioritate pentru Ordinul Arhitecților din România. Însă, atunci când vorbești cu aproape oricine din conducerea organizației, vei afla că OAR „nu prea are cum” sau că „nu este rolul său” sau că „nu avem ce face”.

Cheia neputinței OAR stă în organizarea și funcționarea Ordinului

Așa cum este structurat, Ordinul, într-adevăr, nu prea poate interveni. În primul rând, nu are structurile pentru a urmări și a face ceva, orice. OAR este îmăîrțit în filiale teritoriale. Acestea au o structură aproape identică cu cea a Naționalului. Astfel, o filială are următoarea structură:

1. Consilu Teritorial
2. Colegiu Director, compus din:
   • Președinte
   • Vicepreședinte Legislație/Regulamente
   • Vicepreședinte Profesie
   • Vicepreședinte Stagiu/Educație
   • Vicepreședinte Comunicare
   • Trezorier

Numele funcțiilor variază, dar, după cum putem observa, ele privesc mai degrabă înspre organizație, nu în afara ei. Deși la nivelul OAR-Național probabil că această specializare ar avea vreun rost, la nivel local, nu.

Dar să ne închipuim un scenariu de lucru. Să zicem că MDRAP-ul trimite Ordinului un proiect de normativ de proiectare. Niciunul dintre cei 22+1 de vicepreședinți pe legislație nu este, neapărat, pregătit pentru a face observații pe un astfel de proiect. De obicei, grupuri de entuziaști fac un hei-rup și transmit amendamente. Cu toate astea, avem însă 23 de oameni care, teoretic, se ocupă cu legislația.

Mie mi s-ar părea mai firesc ca, la nivel local, colegiul director să aibă o structură aplicată practicii profesionale:

Președinte

1. Responsabil avize și autorizații
2. Responsabil regulamente de urbanism
3. Responsabil patrimoniu
4. Responsabil profesie (stagiu, educație etc)
5. Trezorier

Primele două responsabilități ar viza modul de obținere a certificatelor de urbanism, avizelor și autorizațiilor, precum și urmărirea modului în care regulamentele de urbanism sunt respectate. Mie mi s-ar părea o structură potrivită activității într-un anumit teritoriu, fie că vorbim de București, sau de filiale cu mai multe județe.

Care ar fi avantajele?

Avantajul evident este că persoane alese de consiliile teritoriale ar monitoriza modul în care se practică arhitectura. Poate că un astfel de sistem ar fi putut trage semnalele de alarmă cu mult înainte ca situația să se blocheze!

În București, de exemplu, nimeni nu se mai așteaptă ca un certificat de urbanism să fie eliberat în mai puțin de 3-4-5-6 luni. Avizele ISU durează, la fel, cel puțin 4-5-6 luni. În urmă cu câțiva ani, avizele de la Comisia de Cultură durau și câte un an întreg.

Un alt avantaj ar fi că cei cu responsabilități similare ar putea să-și împărtășească experiența. Nu în toată țara este același dezastru. Interacționând cu autoritățile locale competente, s-ar putea copia exemplele bune din Județul Cluj, de exemplu, și propune celor de la Sectorul 4 din București.

În urmă cu câțiva ani, OAR a scris proiectul viitorului Cod al Construcțiilor – CATUC. Dar Ordinul nu a avut un grup de arhitecți care să cunoască situațiile din întreaga țară! Prin urmare, Codul reia, practic, Legea 50/1991, cu tot cu părțile sale bune, dar, și mai rău, cu toate întârzierile și blocajele pe care le creează. Cu viitoarea lege, autoritățile care acum reușesc să-și facă treaba bine și în termenele legale, vor continua să o facă. Cei care nu reușesc acum, își vor păstra metehnele.

De ce ar trebui să avem responsabili cu regulamentele de urbanism?

Și aici apare des scuza că regulamentele sunt în curtea RUR-ului. Probabil că da, dar noi, arhitecții, în activitatea noastră, suntem obligați să respectăm regulamentele de urbanism. Toți știm, pe de o parte, că fiecare primărie are o interpretare proprie a regulamentelor. Pe de altă parte, sunt situații clare când anumite prevederi din regulamente sunt o adevărată bătaie de cap.

Exemplu meu favorit este retragerea laterală. Când proiectez, este greu de estimat dacă o biată casă va avea înălțimea de 7 metri sau de 7,50 metri, nu? Problema este că pentru 7 metri înălțime ar trebui să am o retragere de 3,50 m, pentru 7,50 – o retragere de 3,75. Dar, cel puțin în București, parcelele sunt destul de înguste. Dacă aș putea proiecta o casă de doar 6 metri înălțime, m-aș putea lăfăi pe o lățime mai mare, având o retragere de doar 3 metri!

În altă ordine de idei, un mod civilizat de a construi într-un oraș, ar trebui să favorizeze fronturile continue, adică o ocupare înșiruită. Retragerile laterale ar trebui să fie excepția, nu regula. Dar, pentru un teren pe care nu sunt deja calcane, pentru a construi între limitele laterale, ar trebui PUD. Din acest motiv, clienții noștri aleg să construiască în regim izolat sau semi-cuplat.

Dar regulamentele nu țin cont de aceste soluții firești. Când se refac PUG-urile, punctul de plecare este, întotdeauna, vechiul regulament. Cei care întocmesc PUG-urile și noile regulamente nu au date strânse care să justifice schimbările. Așa se face că locuim în orașe mari care au regulamente de sate.

Ce instrumente am avea la dispoziție?

În primul rând, avem înregistrarea proiectelor. Înregistrarea a fost introdusă pentru a putea urmări aplicarea Timbrului de Arhitectură.

Dar, chiar și acum, pentru că încărcăm certificatele de urbanism, ar fi ușor să extragem datele privind modul de eliberare a certificatelor de urbanism. Știu, este insuficient, dar ar putea fi un început.

Din păcate însă, în SIOAR nu se pot colecta aceste date decât verificând certificat cu certificat. Cu o simplă modificare, am putea ca, atunci când înregistrăm un proiect, să completăm data cererii certificatului și data emiterii. Fără niciun efort, am avea, instant, situația în întreaga țară!

O simplă statistică nu este o rezolvare. Dar, prezentarea publică a stării de fapt ar avea mai multe beneficii:

• Ar fi un bun început pentru a începe discuțiile cu autoritățile locale
• Ar putea sensibiliza opinia publică
• Ar putea sensibiliza autoritățile centrale
• Ar fi un instrument de lucru pentru investitori

Cum putem folosi înregistrarea proiectelor

Nimeni nu ne oprește să colectăm mai multe date la înregistrarea proiectelor. Din punct de vedere legal, ea conține doar ceea ce știm deja. Cu toate acestea, ea a r putea fi folosită ca un document de parcurs pentru întregul proiect, de la certificatul de urbanism până la recepția finală. Însă ar mai trebui să conțină și alte date:

• Certificatul de urbanism, cu data cererii și data eliberării
• Avizele solicitate prin certificat, tot cu data cererii și data obținerii
• Autorizația de construire, de asemenea cu data cererii și data eliberării
• Dispoziții de șantier (care se depun la primărie, cu data cererii și data eliberării)
• Modificări de soluții tehnice și modificări de temă
• Valoarea actualizată a investiției după care se face regularizarea taxei de autorizare
• Referatul proiectantului, incluzând data încheierii lucrărilor și data recepției finale
• Colectivele de elaborare, cu rolul fiecăruia

Pentru noi ar fi ceva bătaie de cap. Recunosc asta. Însă ne-ar oferi o serie de avantaje:

• am avea un instrument de raportare a datelor privind modul de funcționare al sistemului de avizare, autorizare și control al calității
• am avea un rol consolidat în economia proiectului, de la începerea proiectului, până la finalizarea lucrărilor
• am avea un control mai bun asupra execuției
• am îngreuna semnătura de complezență

Pentru a nu fi doar o corvoadă, aplicația ar putea genera singură documente folositoare nouă:

• cererea pentru autorizația de construire
• referatul proiectantului la terminarea lucrărilor
• ….

În plus, am putea genera o mulțime de alte date statistice relevante în activitatea noastră, pe care fie le-am putea accesa noi, direct, fie ar fi utile Ordinului în felul în care ne reprezintă interesele.

Informația este putere

În celebra sa carte, Powershift, Alvin Tofler explica acum mai bine de 30 de ani cum felul în care indivizii sau organizațiile gestionează accesul la informație reprezintă principalul mod în care puterea este câștigată sau pierdută. Noi suntem, ca grup profesional, în posesia informației, dar nu o colectăm, prelucăm și nici nu o folosim.

Extinderea înregistrării proiectelor ne-ar genera:

• Valori de investiție pentru diferite tipuri de construcții. Am ști nu doar nivelul prețurilor, dar și tendințele pieței. Am putea vedea diferențele dintre investițiile publice și cele private.
• Valoarea totală a lucrărilor pe care noi, cei 10.000-12.000 de arhitecți le generăm. Pentru guvern, noi suntem o categorie social-profesională marginală. Dar, prin prisma mărimii sectorului economic pe care îl gestionăm, suntem foarte importanți.
• Situația națională și locală a funcționării sistemului de avizare și autorizare. Legea 50 a fost modificată în cei 34 de ani de peste 40 de ori. De ce? Pentru că nu a funcționat niciodată bine, iar diverși politicieni au încercat să o repare. Dar nimeni, niciodată, nu a avut informații care să reflecte situația reală, într-un mod comprehensibil.

Închipuiți-vă o hartă a României, în care fiecare UAT are culoarea care reflectă fluența sistemului de autorizare! Acum, gândiți-vă că un investitor care vrea să construiască o fabrică are de ales între o zonă sau alta a țării! Unde se va duce? În localitatea în care orice proiect este întârziat un an, sau în cel în care autorizarea se desfășoară în termenele legale? Cum vor evolua piețele imobiliare?

Inluența politică a OAR

Acum, odată la 4 ani, ne alegem primarii, consiliile locale, președinții consiliilor județene, consiliile județene. Ne-am obișnuit să votăm după simpatiile politice. Știm că la Primăria X este dezastru la autorizare, dar tot îl votăm pe primarul în funcție. Dar, în momentul în care, evident, primarii responsabili atrag investiții, iar cei care doar sunt simpatici, nu, credeți că situația se poate schimba?

OAR București invită candidații la primărie. Cei mai mulți ignoră această invitație, iar sistemul de avizare și autorizare nici măcar nu este un subiect de campanie. Unui primar ales care nici nu a pomenit autorizarea, nici nu i se prea poate imputa că nu merg lucrurile!

Rolul înregistrării proiectelor

Colectarea suplimentară de date prin instrumentul înregistrării proiectelor ne poate așeza într-o poziție privilegiată în întregul sector economic.

Ordinul ar deveni principalul expert privind funcționarea sistemului. Deținând toate aceste date, orice încercare de a îmbunătăți lucrurile ar trebui făcută cu acordul Ordinului.

Creșterea statutului profesional. Un arhitect este responsabil de lucrări de câteva sute de mii de euro pe an până la câteva milioane. Dar, împreună, suntem responsabili de bunul mers a 5-10% din PIB. Asta înseamnă 15- 35 de miliarde de euro anual!

Puterea noastră de negociere este imensă, dar nu ne folosim de ea!

Statutul profesiei de arhitect

Reprezentanții Ordinului ar trebui să fie consultați la multe dintre măsurile pe care guvernul și administrațiile publice centrală le iau. Dar noi nu suntem luați în seamă.

Statutul arhitectului depinde de două componente. Prima este percepția publică. A doua componentă este percepția administrației.

Chiar și acum, la peste 50 de ani, am momente în care mă simt pur și simplu îngrozitor într-o primărie. De la funcționari până la primar, mă simt privit ca un individ care încearcă să profite de sistem. Dar, în mod normal, fiecare dintre acești funcționari sau demnitari ar trebui să înțeleagă că sunt unul dintre factorii care duc la investiții de milioane de euro, parte dintr-o economie care produce valoare, generează bunăstare și, indirect, taxele și impozitele din care le sunt plătite salariile.

Realitatea este că în spatele nostru nu stă o organizație puternică, care să aibă un cuvânt greu de spus în societate. Fiecare dintre noi suntem singuri. Nici funcționarii, nici șefii de servicii, nici arhitecții șefi, nici secretarii și juriștii primăriilor, nici primarii nu au vreo jenă să stea cu un dosar pe birou 3-4 săptămâni fără a catadicsi să semneze, măcar! Nu există nicio organizație care să le trimită lunar câte o scrisoare publică în care să-i atenționeze de întârzieri! Nu există niciun șef de partid care, atenționat de situație, să pună presiune politică pentru ameliorarea situației.

Eu cred că oamenii sunt, în general, binevoitori. Însă, în același timp, sunt fie indiferenți, fie nesimțiți pentru că nu evaluează consecințele acțiunilor lor.

Or, în condițiile în care un Ordin al Arhitecților funcțional și-ar face treaba, aceste mii de oameni, rotițe într-un gigantic angrenaj, ar fi forțați să acorde atenția cuvenită breslei care proiectează construcții de miliarde de Euro an de an. Iar statutul arhitectului asta ar însemna, recunoașterea acestui merit!

Înregistrează-te!